DATORITA NERESPECTARII DE CATRE UNII DINTRE UTILIZATORI

A REGULAMENTULUI PREZENTULUI BLOG

MODERAREA COMENTARIILOR

A FOST ACTIVATA

1.V\ doare-n basc\, m\i ale[ilor locali!

Sup\rat sunt Doamne, sup\rat!

~n urma articolelor privitoare la cur\]enia ora[ului [i a celui de ieri- cu acela[i titlu de ast\zi ( pe care-l vom p\stra p=n\ ce starea de indolen]\ ,a ale[ilor no[tri, va r\m=ne `n amintirea noastr\) a sup\rat pe unii, a bucurat pe al]ii (d=nd vina pe cei ce s-au sup\rat) [i ... nici nu i-a interesat pe cei mai mul]i dintre ale[i. Dovada? Resturile din demol\ri de l=ng\ Gr\dina Public\ (depozitate acolo de zile `n [ir) nu au intrat nici `n aten]ia Poli]iei Comunitare [i nici a inspectorilor din Prim\rie. Deci? ~i doare s-au nu la basc\ pe cei ale[i de sesiz\rile cet\]enilor? -pentru c\ noi mergem acolo unde ne cheam\ br\ilenii, nu ne trezim de nebuni pe str\zile Br\ilei, pe c\ldura de foc, c=nd domniile lor, ale[ii stau sub adierea aerului condi]ionat, lehamite fiindu-le s\ ias\ la lumina str\zilor mizerabile.

O alt\ dovad\ de indolen]\ o prezint\ felul cum arat\ por]ile de intrare ale municipiului nostru. {i a[a pute]i vedea cu to]ii (firesc cei care ne citi]i ziarul!), cum c\ la „poarta 1”- intrarea de pe calea ferat\, c\l\torilor din vagoanele mizerabile ale trenurilor „curs\ de persoane” ori al aerisitelor „Intercity”, le putem oferi prima carte de vizit\. Probabil c\ Daniela V\sioiu „`i face „s=c” lui }ilea, care a promis c\ a[a ceva nu va mai fi prin ora[- dup\ ce a primit „portofoliul gunoaielor”. Nu rela]ia celor doi ar interesa br\ileanul de r=nd ci faptul c\ aude `n „gar\” de la cei afla]i `n trecere prin Br\ila: „domle’ credeam c\ ora[ul \sta este al femeilor frumoase , nu al gunoaielor!”.

{i ca s\ `nt\reasc\ prima imagine, cu pu]in timp `nainte de gararea trenului la peron, eventualii musafiri din Ardeal ori Banat, chiar se vor `ngrozi, v\z=nd mun]ii de gunoaie de l=ng\ fosta Sta]ie de Betoane.

Amploia]ii din jurul edililor [i cet\]enii, cei mai vinova]i

Acum, s\ fim serio[i, nu totul se poate arunca `n c=rca lui }ilea ori lui Cibu! Caracterul needucat al br\ileanului de la margine de ora[ `[i spune cuv=ntul. Nu vine unul din Centrul ora[ului, s\ arunce gunoaiele la calea ferat\ [i... totu[i , c=t am z\bovit pe acolo nu am v\zut ]ipenie de poli]ist comunitar. M\car pe post de „bau-bau” c\ oricum …

Ca s\ continu\m cu „por]ile de intrare” , nu lipsit de importan]\ este aspectul [i interesul de a se tremina grabnic amenaj\rile stradale din intersec]iile drumului E 85 cu {os. Rm. S\rat [i cu {os. Foc[ani. ~njur\turi c=t cuprinde , din partea [oferilor catre circul\ prin zon\ dar [i din partea localnicilor care s-au s\turat de pr\f\raia care le chinuie respira]ie. La ora 11 nici picior de drumar `n zon\! Cine se face vinovat? Dac\ d\m vina pe contractantul lucr\rii , ar putea motiva ceva de genul „nu am primit piatr\ (bitum!) a[a c\ oamenii a[teapt\”, [i ne-am lini[tit. D\m vina , iar\[i pe durerea la basc\, deoarece nu au fost `n stare s\ g\seasc\ un agent economic serios , care s\ spun\: „da domnilor, `ncep lucrarea str\zii [i o termin poim=ine!”. Dar acel poim=ine s\ fie a treisprezecea zi nu a treizecea! (Vezi cazul spitalului de Psihiatrie, care lucrarea trebuia finalizat\ de c=nd „h\u”).

{i tot la por]ile mizerabile ale ora[ului s-a aflat, zilele trecute, Constantin Sever Cibu, primarul liberal al Municipilui Br\ila (cum le place unora s\-l „g=dile”!). S\ nu crede]i c\ Cibu se face vinovat c\, la c=]iva metri de „M\garul t\v\lit „ [i de „Cimitirul turcesc”- unde a depus coroane de flori, exist\ discrepan]e enorme `n privin]a „peisajului”. Cei de la „gunoaie” au f\cut cur\]enie dup\ sloganul „repede vine [eful, aici [i aici, dincolo l\sa]i dracului alt\ dat\, c\ n-avem vreme!” {i numai pentru acest motiv , domnul primar liberal , s\ ia aminte de la premierul liberal T\riceanu, [i s\ dea de p\m=nt cu to]i responsabilii de la salubritate. Cu to]ii, pentru c\ tot ora[ul este `mpu]it, de la un cap la altul. O alt\ dovad\, g\si]i numai privind fotografiile executate ieri, la orele pr=nzului”. {i Iat\ ce anume am g\sit prin Br\ila, ora[ port la Dun\re, ora[ European:

„Poarta de intrare” de la Port Br\ila, ]ig\nie curat\, gunoaie [i cocioabe ce stau s\ cad\. Al\turi un parc ce se vroia a fi de odihn\. A r\mas la stadiul de dorin]\.

„poarta de intrare” Bac Br\ila, la”doi pa[i” de depozitul de materiale inerte, amenajat de Prim\rie, mun]i de materiale provenite din demol\ri. Nici pe aici nu am g\sit „picior” de gardian ori de inspector de specialitate. De! C\ldur\ mare [i ... la iarn\ va fi frig!

{i, chiar s\ fim r\ut\cio[i [i s\ c\ut\m „nod `n papur\”, chiar [i ridicare unor bu[teni , cu ajutorul unei macarale, implic\ responsabilit\]i din partea celor ce angajeaz\ astfel de lucr\ri. Dac\ ei nu respect\ elementarele m\suri de protec]ie a muncii (nici urm\ de casc\ , centur\ de siguran]\, ochelari de protec]ie, [.a.md.) [i a m\surilor de siguran]\ pentru pietonii care circul\ prin zon\, atunci ce s\ cerem celor care nici nu au habar de a[a ceva?

Nici br\ilenii nu vor ca ora[ul lor s\ fie lad\ de gunoi

Ca s\ sf=r[im (ast\zi), s\ amintim [i ce a spus T\riv\ceanu( c=nd a sosit extrem de furios la o întâlnire cu prefec]ii pentru analizarea problemelor legate de secet\), pe tema gunoaiele de la marginea Capitalei: „Bucure[tiul nu poate s\ arate ca o lad\ de gunoi pentru c\ ni[te nesim]i]i construiesc [i arunc\ gunoaie pe marginea drumului”. {i a continuat cu o amenin]are: „o s\ `i destitui pe to]i cei responsabili de la Garda de Mediu, prefectur\, poli]ie, `n afar\ de primar. El o s\ pl\tească la alegeri”. De altfel, premierul a convocat o reuniune de urgen]\ cu autorit\]ile locale din zona Glina (Ilfov), pentru a le cere socoteal\.

{i ca s\ parafraz\m: nici br\ilenii nu vor ca ora[ul lor s\ fie o lad\ de gunoi! Cine vrea ...s\ pl\teasc\ , cu func]ia sau amenzi, `n a[a fel `nc=t din `ncas\rile lor, Poli]ia Comunitar\ s\ poat\ pl\ti `nc\ 100 de g\rzi care s\ ne asigure, cu adev\rat lini[tea [i ordine.
Dac\ nu v\ doare-n basc\, m\i ale[ilor locali, lua]i exemplu de la primul om al Guvernului. M\car de ochii lumii, c\ nici acolo nu se va face mare br=nz\! Dar se apropie campania electoral\, [i numai cu g\urile cu care a]i umplut ora[ul (chipurile pentru moderniz\ri rutiere, canaliz\ri, etc!) nu face]i fa]\!

2. V\ doare la basc\, m\i ale[ilor locali

Centrul istoric sub imperiul nep\s\rii crase

~n plin centru istoric al ora[ului, turi[tilor (din ce `n ce mai rar, [i din cauz\ c\ le oferim ... ce nu ar trebui s\ le oferim) puteau admira, duminic\, peisajul din apropietrea celebrului grup statuar, din Pia]a Traian, aflat acolo de 101 ani, [i d\deau a lehamite din cap. De[i presa local\ a atras, `n nenum\rate r=nduri, aten]ia asupra st\rii jalnice de `ntre]inere a zonei din perimetrul celei mai vechi biserici din ora[, nimeni nu a catadicsit s\ se preocupe de a[a ceva. Iat\ dovada al\turi (fotografie f\cut\ la solocitarea unor br\ileni afla]i, la ceasurile pr=nzului, `n zona respectiv\). Cum au comentat so]ii respectivi, g\si]i de noi citind presa pe o banc\ al\turat\, nu facem nici o referire. S\ nu se supere cei pe care-i doare-n basc\ de semnalele noastre [i via]a urbei! Poate , dac\ nu-i sup\r\m, a[a vor trece la lucru [i vor termina de reabilitat cl\direa Muzeului, pe care unii br\ileni o [tiau gata de ani de zile. Ei bine, nu-i gata [i nici nu [tim c=nd va fi!

Un cartier...electoral

A[a numeau locatarii din blocurile ANL din Lacu Dulce locul unde tr\iesc! Dup\ darea-n folosin]\ a apartamentelor, nu au `nt=rziat s\ apar\ reclama]iile c\tre Prim\rie: subsoluri cu contrapant\, instala]ii sanitare defectuoase [i, mai nou, probleme la centralele de bloc. Dac\ unele dintre cele reclamate le-au remediat, pe banii lor, ai locatarilor , unele nu-[i g\sesc o astfel de re]et\ [i nici autorit\]ile nu se `ngr\m\desc pe-acolo! „Mai rar vin pe la noi cei de la Prim\rie! Mai mult c=nd `i chem\m, [i atunci...! Au fost cu vreo trei s\pt\m=ni `nainte de referendum, s\ planteze cop\cei (!) `ntr-o period\ mai pu]in propice pentru a[a ceva. Noi i-am avertizat dar cei de la Seroplant [i-au v\zut de treab\. Mul]i pomi i-au plantat sub ferestrele noastre `n a[a fel `nc=t, dac\ ar fi crescut mari erau tocmai buni pentru ho]i de a escalada [i a intra `n apartamentele noastre f\r\ probleme. Norocul nostru este c\ to]i cop\ceii s-au uscat.”- spunea Cornel Stanciu, pre[edintele asocia]iei ANL. Tot el se v\ita de mul]imnea cailor care mi[un\ `n voie prin cartier, un pericol pentru cei mici dar [i o surs\ de mizerie pe aleele dintre blocuri ( curate de altfel, la momentul vizitei noastre). Referitor la campania de plantare electoral\ am fi curio[i s\ afl\m c=t a costat [i dac\ nu a dat rezultatele scontate, cine se face vinovat [i dac\ cineva „va pl\ti”!? Locatarii ne-au n\p\dit cu recalma]ii, la adresa edililor- de parc\ noi i-am putea determina s\ fac\ ceva `n a rezolva noianul de probleme cu care se confrunt\ s\rmanii ale[i locai. Astfel, ne spuneau c\ `n locul gropilor de jur `mprejurul cl\dirilor [i-ar dori un p\rcule], o oaz\ de verdea]\. „Au trecut at=]ia ani [i suntem aproape la nivel de [antier” spunea unul dintre chiria[ii ANL. Cum pe unii `i doare la basc\, consilieri locali, care probabil nici nu au habar pe unde este amplasat cartierul respectiv, este de greu de crezut c\ numai „urecheala” presei `i va determina pe cei `n m\sur\ s\ treac\ la remedierea st\rii de lucruri [i fapte.

Covoarele florale nu-s tocmai „covoare”

{i `n acest sens mi-a[ permite s\ contrazic un confrate de-al meu din presa local\, ar\t=nd imaginea al\turat\, unde nu-i tocmai un covor pastel floral. Bietele petunii ofilite sub soare, [i-ntru-un p\m=nt uscat „piatr\”, abia mai supravie]uiesc al\turi de un alt covor de iarb\ uscat\ amestecat\ cu b\legar de cai [i pungi din plastic. Dovad\ c\ cei de la cur\]enia ora[ului [i de la „spa]ii verzi” `[i fac datoria (!) `n a[a fel `nc=t, pe ale[ii locali nici s\ nu-i doar\ la basc\!

C\ nu-i doare la basc\ pe unii, este clar [i dup\ cum arat\ sediul Direc]iei economice-financiare din Radu Negru, unde, de mult\ vreme, edilii nu au g\sit vreo doi -trei gologani din impozitele pl\tite de noi pentru a schimba geamurile sparte [i „oblojite” cu ni[te mizerabile cartoane de la ambalajele unei cunoscute societ\]i comerciale de electrocasnice care tot `ncearc\ s\ s\geteze [i ea realitatea br\ilean\, la ad\postul unor specula]ii din presa de acu’ doi-trei ani `n urm\. Dac\ finan]i[tii din comisiile de specialitate ai Consiliului Local Municipal ar mai face [i ceva teren cu talpa ar observa c\ trebuie f\cute [i alte investi]ii dec=t `n trotuarele cu pavele numai bune s\-]i spargi capul pe timp de ploaie ori s\-[i rup\ cucoanele tocurile la pantofi. Da-i doare [i pe ei la basc\, ca pe to]i ceilal]i, din celelalte comisii, comi]ii [i comitete de partid [i de stat (degeaba!).

Tot o groap\-i ora[ul

Nebunie mare `n vederea campaniei electorale ce se apropie pe zi ce trece! Ca la un ordin `ntreaga ]ar\ este sfredelit\ de la un cap la altul. Dac\ Bucure[tiu-i un ora[ de co[mar, de ce s\ nu fie [i Br\ila a[i[derea? Maltratarea br\ilenilor, dup\ construc]ia Canalului Colector, continu\, spre disperarea lor cu refacerea carosabilului, a conductelor de ap\ [i gaze, a amenaj\rilor pietonale cu dale de granit, [.a.m.d.

De parc\ ar fi greu s\ se fac\ pe etape, pe spa]ii mici, `n zone clare, [an]urile sunt s\pate `n lung [i latul municipiului. Oamenii nu au pe unde s\ treac\, ma[inile pe unde s\ circule sau s\ fie parcate... Spart, decopertat [i ad=ncit [anu]ul, este mai apoi abandonat vreme de c=teva zile (dac\ nu s\pt\m=ni) p=n\ c=nd sosec echipamentele [i cele necesare reabilit\rii coduuct\raiei (adev\rat , veche de ani [i ani!). Totu[i, dac\-i durea la basc\ pe ale[ii locali, dac\ ar fi locuit [i ei `n zonele respective (vezi amenaj\rile din unele zone VIP!) totul s-ar fi derulat rapid [i, probabil, ca la carte. Nefiind a[a, dup\ ce sunt astupate [an]urile, mai trec zile [i s\pt\m=ni p=n\ se reface carosabilul. Pe acolo nu prea trec edilii [i consilierii, altfel i-ar n\p\di durerile la bbasc\!

N.R. Noi avem r\bdare s\ vedem c=nd vor ie[i `n teren domnii care sunt `n solda noastr\, care se vait\ c\ indemniza]iile de consilier sunt mici. Cititorii s-au ar\tat, pe bun\ dreptate revolta]i de situa]ia ora[ului Br\ila, [i pe noi nu ne mai intereseaz\ cuvintele jignitoare ale unora care, sunt ast\zi [i `n cur=nd vor r\m=ne, doar nume de trist\ amintire din conducerea ora[ului care , `n cur=nd, va `mplini 640 de ani de atestare documentar\ ( din vremea lui Vladislav Vlaicu [i 545 de ani din vremea cronicarul bizantin Laonic Chalcocondil, care caracteriza Br\ila ca fiind "ora[ul dacilor, în care fac un comer] mai mare dec=t în toate ora[ele ]\rii”). Dar [i patru ani de proast\ guvernare local\!

3. V\ doare la basc\, m\i ale[ilor locali (III)

Parcurile pentru copii la voia soartei

Cu siguran]\, `n campania electoral\ pentru alegerile locale [i parlamentare, din 2004, to]i cei afla]i la putere sau ([i acolo este tot o putere!) `n opozi]ie, au promis „marea cu sarea” pentru copila[ii acestui municipiu. De la locuri curate `n c\mine p=n\ la amenajarea locurilor de joac\ `n cartierele unde locuiesc p\rin]ii lor. Copilul este o sensibilitate pe care o po]i folosi (chiar m=[av) `n a-]i vedea interesele realizate. Odat\ v\zu]i sacii `n car, te poate durea la basc\! A[a s-a `nt=mplat, `n majoritatea cartierelor br\ilene, [i `n privin]a parcurilor pentru copii. De nenum\rate ori presa a relatat partea negativ\ a st\rii de fapt, dar nimeni nu a mi[cat un deget, d=nd vina pe dezinteresul p\rin]ilor `n a `ngriji acele locuri [i a lipsei de gardieni care s\ supravegheze zonele de destindere.

{i ca s\ nu batem c=mpii [i s\ v\ ia durearea de basc\ [i pe voi, cititorii, v\ invit\m s\ privi]i al\turat imaginile surprinse, ieri, `n c=teva locuri, ca o mostr\ a ceea ce exist\ `n tot ora[ul.

Parcul din Cartierul Obor: loc bun de accidente pentru cei mici. Jur `mprejur fiare contorsionate [i beton. Leag\nele rupte, garduri f\r=mate [i b\ci pentru adormirea celor ce cocheteaz\ cu licorile alcoolice.

P\rcule]ul din apropierea Cimitirului „Sf. Constantin”: dou\ mese de tenis din beton , distruse [i trei balansoare f\r=mate.

Parcul din Hipodrom, unul dintre pu]inele care arat\ ceva mai bine, dar… departe de normele europene. Totul este numai fier [i... pensionari. Locul a fost vizitat de cur=nd de primarul Cibu , care nu a observat totu[i c\ sub leag\ne sunt turnate dale de beton ce pot conduce la o tragedie.

S\ nu v\ doar\ la basc\, ale[ilor locali! {i voi ave]i copii (sau urmeaz\ s\-i ave]i) [i voi ave]i nepo]i (sau urmeaz\ s\-i ave]i). V\ invit s\ `i duce]i s\ se distreze `n locurile pe care le-am exemplificat. Sunt convins c\ v\ a spune (fiec\ruia dintre voi) :”Ce m\ tataie , pe tine acolo la [edin]e te doare-n basc\ de noi? De ce nu vorbe[ti cu primarul s\-i roage pe p\rin]ii no[tri s\ str=ng\ ceva b\nu]i [i s\ mai pun\ c=]iva Prim\ria , pentru a ne oferi [i nou\ condi]ii propice de joac\?” De, copii inteligen]i!

Via]a `ntre pere]ii dintre blocuri

Cred c\ domnul viceprimar }ilea s-a s\turat (cel pu]in de „hazul meu”) de toate reclama]iile primite din partea asocia]iilor de proprietari, legate de solicit\rile privind ridicarea gunoiului menajer [i a de[eurilor inerte din jurul blocurilor din Br\ila. Nu [tiu, cu exactitate, c=te dintre reclama]ii au fost rezolvate operativ. Cea ce [tiu, cu siguran]\, este c\ ieri, la ora 9.30, pe strada C\lug\reni, l=ng\ blocul 30, tronau gunoaiele `n tomberon, ca [i cum erau acolo de zile `n [ir. {i asta `n momentul c=nd, sub ochii no[tri [i ai unei `ngrijitoare de la bloc, ma[ina salubrit\]ii a trecut , lucr\torii s-au uitat din mers [i au f\cut semn a lehamite!

{i ca s\ vede]i c\ v\ doare-n basc\ de traiul nostru, privi]i imaginea cu `mprejurul unei sc\ri de bloc , la c=]iva ani de la darea lui `n folosin]\. Vi se pare normal c\ ar trebui s\ arate a[a?

~n ceea ce priv[te ridicare altor gunoaie, dec=t cele menajere, dup\ furtuna care a r\v\[it ora[ul , `n majoritatea cartierelor , oamenii au mai m\turat, au mai str=ns crengile, [i, cum nu aveau unde s\ le depoziteze, le-au str=ns l=ng\ tomberoanele societ\]ilor de salubritate, `n ideea c\, doar-doar, s-or `ndura s\ le ridice de acolo. A[! Nu [tiau oamenii c\ „cu-n pol de parale” o rezolvau repede (at=ta vreme c=t unele ma[ini `ncarc\ „la greu” materiale din demol\ri-la „cerere”).

{i, iar\[i ( pentru a v\ convige c\ v\ doare-n basc\) iat\ ce a surprins colega mea , desigur tot ieri, `n cartierele Obor [i Hipodrom ( asta pentru a economisi din spa]iul tipografic).

Gunoierii „ambulan]i” `[i fac de cap prin cartiere

Este [tiu c\ majoritatea boschetarilor `[i caut\ un cultuc de p=ine pe la pubelele de gunoi. Asta-i via]a, spunea cineva! Dar pe cei care caut\ resturi pentru a-[i hr\ni turmele de porci ori PET-uri pentru a le valorifica ( nu pe bani pu]ini!) nu-i poate trage nimeni la r\spundere. De cele mai multe ori, [i-a[a `ntr-o mizerie de nedescris, gunoierii las\ `n urma lor un dezastru total. }ipenie de poli]ist comunitar nu am v\zut nici la ANL-urile din Lacul Dulce [i nici pe unde ne-am mai perindat ieri. Erau vre-o patru la o teras\ , unde spuneau c\ au b\ut c=te o cafea. S\-i credem!

Ilustrate pe adersa celor ce-i dor la basc\

Am fi vrut s\ continu\m serialul, ajuns la num\rul IV, dar [i noi, jurnali[tii, avem starea de plictis, a[a c\ ne vom rezuma a le transmite pe acest\ cale ilustrate cu Br\ila guvern\rii lor. Ele sunt [i spre [tiin]a celor ce i-au ales, dar nu au ajuns `n locurile unde am fost solicita]i s\ surprindem nep\sarea ale[ilor no[tri! Iat\-le:

Strada Mihai Bravu, la doi pa[i de poarta Spitalului de Psihiatrie... mormane `ntregi de frunze [i crengi a[teapt\ s\ vin\ salubritatea s\ le ridice. Probabil at=t de multe locuri sunt, `n ora[, la fel de acoperite de urmele furtunii ce a trecut de mult ( [i iat\ se preveste[te alta!), `nc=t cei care r\spund de sectorul respectiv au avut vreme doar de zona blocurilor „Romarta”.

{i pentru c\ tot ne-am aflat `n perimetrul Spitalului de Psihiatrie, am vrut s\ vedem dac\ situa]ia reabilit\rii cl\dirii se apropie de final. Dup\ cum stau lucrurile este greu de crezet afirma]ia inginerului [ef, `nt=lnit acolo, c\ „p=n\ la finele lunii iulie suntem gata”. Deja termenul de execu]ie este cu mult dep\[it, probabil [i de aceea , ieri o comisie , de pe la ADR-parc\- s-a aflat printre mormanele de moluz [i schelele `ntinse, dup\ cum ne declara (derranjat\ de prezen]a nostr\) o stimat\ doamn\, „s\ monitoriz\m domnule,lucru ce-l facem periodic, [i nu aveam anun]at `n program prezen]a presei”(?).

{paga, ghi[eftul, ciubucul... apuc\turi balcanice, greu de scos din obicieiul celui ce mai mult se rupe dec=t se c=rpe[te. Asta, la Braicar `n cazul unui eventual control, dac\ [oferul nu este „bara-bara” cu conntroloarea blond\. Mul]i dintre br\ileni prefer\ s\ de-a 1 leu [oferului [i s\ merag\ f\r\ bilet. Con[tientizeaz\- at=t [oferul c=t [i c\l\torul- c\ proced=nd a[a vor fi coautori la pirderile irecuperabile, la o adic\, ale societ\]ii de transport local?

S\ nu crede]i c\ de felul cum arat\ simbolurile na]ionale nu r\spunde nimeni! Ba da, dar nu se preocup\ [i nici nu intereseaz\. Cam ce crede]i c\ -[i spuneau turi[tii afla]i pe faleza Dun\rii, zilele aceste, privind la stindardul „bicolor” de pe un catarg de la Baza Nautic\ Br\ila? Suficient de a ne sim]i mici, needuca]i [i lipsi]i de elementarul patriotism! Foto steag

Ceea ce se observ\ `n fotografia respectiv\ ( sper c\ la tipar va ie[i bine!) ne este o gre[eal\ de reglare a aparatului de fotografiat. A[a „ce]oas\” era atmosfera, cu un smog ce-]i oprea respira]ia, pe o c\ldur\ sufocan]\, aproape de orele apusului de Soare. Chiar dac\ nu-s ale[ii no[tri, cei de la Mediu-indiferent cum se numesc organismele, de la Poli]ie [i ARR, RA [i alte institu]ii abilitate, ar fi bine s\ ia m\suri ca pe arterele rutiere s\ fie interzis\ circula]ia ma[inilor poluante de dip „RABA” sau „DAC”- chir fiind ele ale Armatei ori ale altor institu]ii ale statului. Dac\ la ora 6 din zi de la „Tineretului” se vede perfect „Palatul Telefoanelor”, peste numai c=teva ceasuri aboia dac\ se mai z\re[te!

Lady In Red, Lady In Red…Nu, în articolul de faţă nu am să mă refer la superba piesă interpretată de Christopher James Davidson, Chris De Burgh, cum îl cunoaşte toată lumea, ci am să vă spun o poveste despre o fată frumoasă, devenită de-acum femeie, căreia nu am avut curajul să-i mărturisesc niciodată cât o iubesc, cu toate că am văzut-o în fiecare zi…

M-am temut să nu creadă despre mine că sunt mincinos, superficial sau, mai rău, să nu zică că am cine ştie ce interese ascunse. M-am mai temut şi de altceva: să nu râdă ceilalţi, aflându-mi sentimentele, aşa că am ţinut în mine toată dragostea pentru ea, până azi. Ei bine, uite c-a sosit clipa (şi la propriu, şi la figurat) să-i spun ceea ce simt, şi nu oricum, ci de faţă cu toată lumea…

Recunosc, apropiatul Dragobete m-a influenţat mult!

Aveam de ales între Mircea Radu şi a sa caravană “Din dragoste”, Andreea Marin şi „Surprize, Surprize” şi presa internaţională. Am ales ultima variantă. M-am gândit că astfel va afla şi mai multă lume despe “noi” şi că o parte din greşeala de-a nu vorbi atâta timp, îmi va fi astfel iertată…

Orice poveste începe cu “a fost odată…”

Aşadar, a dost odată o tânără doamnă, care de ani de zile umbla numai în roşu, culoarea ei preferată. Într-o zi a fost nevoită să-şi dea jos rochiţa şi să îmbrace altceva, pentru că moda se schimbase şi o râdea toată lumea, numai că îi era tare greu, chiar imposibil să renunţe de tot la vechea ei ţinută, aşa că a decis s-o păstreze şi să pună altceva deasupra. Pe unii a reuşit să-i păcălească cu acest truc ieftin, pe alţii nu, numai că greul abia de-acum avea să înceapă. Tânăra doamnă trebuia să-şi revizuiască, pe lângă garderobă, şi comportamentul, atitudinea. Dintr-o fată singură şi retrasă trebuia să devină sociabilă, dintr-o bădărancă şi-o necioplită, trebuia să ajungă o balerină graţioasă. Dintr-o fată încuiată şi cu principii stupide, trebuia să ajungă o libertină şi-o nonconformistă…Cine stabile toate aceste cerinţe ? Lumea! Lumea care-o pusese să îmbrace alte haine…

Cât de mult sau de puţin a reuşit să se transforme, cât de mult sau de puţin s-a conformat, câte greşeli a făcut, cât mai are de recuperat, cât de departe este de sublimul ideal, rămâne să vă daţi cu părerea fiecare dintre dumneavoastră.

Pentru asta, am să vă ajut şi am să vă spun câte ceva despre ea, despre ea cea de-acum, aşa cum o văd eu, de-acasă, de la televizor, de pe stradă, zi de zi…

Este ca oricare alta, are şi calităţi şi defecte. Este de statură mică. Este şi blondă şi brunetă, asta depinde…de ce cel care priveşte. Este foarte frumoasă, cu toate că nu face eforturi să arate aşa. Nu se machiază, nu se rujează, nu se cosmetizează deloc, într-un cuvât, cu toate că dac-ar fi făcut-o, ar fi fost şi mai sclipitoare. Chiar şi aşa, de-a lungul anilor, mulţi au vrut s-o cucerească şi chiar s-au bătut între ei pentru a o avea.

Bogată nu este, dar nici săracă. Am observat că nu prea are încredere în forţele proprii. Deşi este puternică şi nu duce lipsă de inteligenţă, adeseori ezită atunci când trebuie să ia câte-o decizie importantă. Este uşor vulnerabilă…

Este foarte primitoare, ospitalieră şi prietenoasă. Te face să te simţi bine, oricât de pretenţios sau de taciturn ai fi. Mai mult decât atât, este şi foarte sufletistă. Când este nevoie, întinde o mână de ajutor, fără să fie rugată. Este şi credincioasă. Este şi puţin conservatoare. Este cu toane, cum se spune, trece foarte uşor de la o stare la alta, de o extremă la cealalta.

Este calmă şi diplomată. Nu-i place să se implice în certuri. De multe ori pleacă capul şi lasă de la ea. Poate de prea multe ori !!!

Are şi defecte, recunosc. Nu este aşa de curată cum ar trebui. Este cam neglijentă. Cum am mai spus, nu face niciun efort să arate mai bine. Este şi nepăsătoare, ca să nu folosesc alt adjectiv, rămânând mai mereu indiferentă la ce spun ceilalţi despre ea., altfel nu îmi explic de ce, atunci când i se atrage atenţia asupra vreunei nereguli, nu ia măsuri imediate.

Uneori mi se pare că este cam needucată. Deşi, mă repet, nu duce lipsă de inteligenţă, ascultă manele şi sparge seminţe de floarea soarelui, arucând cojile pe caldarâm, în toate părţile.

Ce-i mai grav, şi pentru asta chiar o condamn şi mă ruşinez cu ea, are câţiva copiii de care nu se mai interesează deloc, lăsându-i la voia sorţii, singuri pe străzi…La cei din orfelinate, le dă şi nu le dă. La cei plecaţi afară, parcă nu le duce dorul… Are şi părinţi, pe care i-a uitat prin azile, bătrâni şi nefericiţi. Are şi alte rude de care nu se prea interesează…

Este şi risipitoare. Nu ştie să-şi gestioneze micuţa sa zestre. Dă dovadă de puţin snobism. Îi place luxul, deşi nu şi-l permite încă. Deşi este începătoare, în loc să conducă liniştit şi prudent, când aleargă, când ţopăie, când se opreşte brusc!

Este autocritică! Îşi recunoaşte lipsurile, carenţele comportamentale şi cu umorul cu care este înzestrată, face adesea haz de necaz.

Este ambiţioasă şi luptătoare. Are aspiraţii înalte. Este orgolioasă. Este şi imprevizibilă, greu îi poţi anticipa mişcările. Trebuie să fii prudent cu ea.

Îi place circul, mai ales cel politic, şi chiar face!

Aşa cum e, o iubesc şi am să i-o spun direct:

Te iubesc, România!

Florentin GURĂU

Revista CLIPA-SUA, Nr 835/1 martie 2008

Ali Ahmed Bendeburosu Behmet Memet Mehret Cali Afrim Salam Bair, un tânar musulman dintr-o organizatie terorista extrem de periculoasa, un îndoctrinat gata oricând sa moara pentru ducerea la bun sfârsit a ordinelor superiorilor sai, se afla în prima sa misiune secreta. Daca nu da gres, si ultima! De fapt si daca da gres, tot ultima este, pentru ca superiorii lui nu tolereaza greselile.

Se afla în avion. O stewardesa înalta, blonda, cu niste forme perfecte, asa cum vazuse el într-o revista americana pentru adulti, pe care-o frunzarise pe ascuns, la o ora la care stia ca Alah era prea ocupat ca sa-l poata surprinde, îi spuse, cu un glas calm si suav, sa-si puna centura de siguranta, pentru ca aeronava urmeaza sa aterizeze, în câteva minute, în România.

Va termina cu pacatosii europeni din aceasta tara micuta si va ajunge la Alah, care-l va ierta pentru toate pacatele, inclusiv pentru frunzarirea acelei reviste, ba chiar mai mult, îl va lasa sa stea alaturi de el si de ceilalti mari eroi ai poporului sau… Ce mândru si fericit va fi atunci!!!

Un gol de aer, un impact dur cu solul, un scârtâit lung de roti si avionul se opri într-un final. Ajunsese la destinatie!

Coborî.

Ah barbuy, barad berid, aljurbada zaid, îtru haid mamet zgurdabalid, praful se va alege de natia asta, le va da el o lectie pacatosilor…, îsi spuse musulmanul, plin de optimism, nestiind ce avea sa-l astepte…

Era bucuros, cea mai grea parte a misiunii trecuse. Reusise sa treaca cu bine de controlul de la aeroport, lucratorii de acolo verificându-i superficial bagajele. Lua un taxi, ca sa ajunga la omul lui de legatura, un patiser musulman ce avea o mica afacere aici, ce-i conferea acoperirea de care avea nevoie pentru a ajuta, din umbra, organizatia.

Învatase limba româna si de cum ateriza avea instructiuni sa vorbeasca numai în româna.

* Jefu’, eu vrut ajung am la adresu acestu!

Si-i înmâna taximetristului un biletel mototolit, pe care era trecut locul unde trebuia sa ajunga prima data.

Din acel moment începu calvarul.

Taximestristul îi lua pentru cursa efectuata, jumatate din banii pe care‑i avea asupra sa. Degeaba protesta si ridica tonul, soferul nu vroia sa ia mai putin si pace. Pace, pace!!!

* No pace la Romania, de-acum, Ali Ahmed Bendeburosu Behmet Memet Mehret Cali Afrim Salam Bair sosita aici, îsi spuse arabul, zâmbind cu toata gura.

Coborî la metrou. Ca sa nu fie urmarit, trebuia sa mearga trei statii cu metroul.

Se mira, nu era lume, numai el si câtiva boschetari. Aseza geamantanele lânga el si astepa sa vina metroul. 5 minute… 10 minute… musulmanul deveni nervos.

* Nicia metroul nicia oamenii. Ude-or fi cu totia???

Un aurolac trecu în fuga pe lânga el si-i tipa în ureche, cât putu el de tare:

* Ba, turcule, e greva, dute-n…

“Greva, greva”, asta nu stia ce‑nsemna… dar îsi dadu seama ca este ceva de la care nu merge metroul, asa ca se hotarî sa mearga pe jos, abia avea sa cunoasca orasul mai bine.

Când sa ridice geamantanele, observa ca-i lipseste o geanta mai mica, în care tinea banii, actele false si hartile orasului.

* Bardabuh meil kahil yashmin curduh îh în kukil!!!

Ce fericit va fi când îi va arunca în aer pe nenorocitii astia!!!

Afara era cald, de la atâta mers pe jos îl trecusera toate apele. Se opri si cumpara, cu ultimii bani din buzunar, un suc, de la o toneta amplasata în mijlocul trotuarului. Bau cu pofta.

La nici cinci minute dupa ce sorbi si ultima înghititura… crampele nu‑i mai dadeau pace. Nu observase ca sucul avea termenul de valabilitate expirat…

Cu greu gasi o toaleta. Când sa iasa îi bloca calea un barbat musculos, la fel de brunet ca si el, cu mustata si o palarie neagra ornata cu o floricica rosie.

* Ia zi, domnu, vrei o fata, ceva, ca te vad de la drum?

* No, no fata, multomesc, dar eu grabesc tare!

* Cum, ba, tu ma refuzi pe mine? Vrei, fata, nu vrei, acum trebuie sa‑mi platesti, oricum!

Si-i flutura pe la beregata ditamai cutitul. Uite-asa ramase musulmanul fara cea dea doua geanta…

Dupa câteva ore, gasi cu greu patiseria omului de afaceri arab. Îi povesti repede prin ce trecu:

* Bhî î curbu li dadan curgu il pahuli babac durlu.

S-i ceru sa-l cazeze, sa faca un dus, sa se odihneasca putin si a doua zi, dis de dimineata, sa duca la bun sfârsit ceea ce avea de facut.

Primi cheia de la apartamentul omului de afaceri si instructiunile necesare pentru a ajunge acolo. Era în imediata apropiere a magazinului. Gasi scara. Chema liftul, dar acesta nu functiona, asa ca urca cele 10 nivele ale blocului, suflând din greu.

Vru sa aprinda lumina. No corent! O pana a companiei Electrica…

Vru sa faca dus. No apa! O avarie a regiei de apa…

Enervat la culme vru sa-l sune pe amicul sau si sa-i spuna ce necazuri are. No ton! Romtelecomul era în revizie tehnica.

Vru sa-si faca un ceai. No gaze! O conducta sparta la Distrigaz…

* Bahalahala îr Alah medeza bura cîr ciordaka li o îo bîr dulah, o o!

Se resemna, se aseza pe canapea si începu sa citeasca niste ziare, pe care le gasi pe o masuta din sticla, alaturi de o tavita cu prajituri, cadou de bun venit de la amicul patiser… cât mai era lumina afara si se mai vedea…

Titluri cu litere de-o schioapa îl bulversara pe terorist: “Batrân, gasit mort de foame în casa”, “Înjunghiat pentru un telefon mobil”, “Profesoara batuta de elevii sai”, “Grav accident rutier pe DN11, din cauza unei gropi neastupate”, “Mii de disponibilizari”, “Coruptie la nivel înalt“, “Basescu se cearta cu Tariceanu“, “Elena Udrea…“, “Copiii orfani nu mai au ce mânca“, “Se scumpeste pâinea! “, “Cresc accizele“, “Sute de copii au abandonat scoala“.

* Ah, ah, ah, molte problem la Romania, cîr buta hugîr narod budu îh ali somer jili kobida!

* Ce naiba mai sa pun si eu bomba, ca astia oricum moare singuri?!?

Se înserase! Iesi pe balcon sa priveasca luminile orasului, daca la el în camera tot nu venise curentul electric… altceva nu avea ce face.

Îi placea apartamentul. Era nou, abia îl dadusera în folosinta de câteva zile. Prietenul sau avea si afaceri imobiliare, asa ca-l cumparase imediat, pentru a-l vinde, când preturile aveau sa mai creasca.

Se sprijini de balustrada. De unde avea sa stie ca cei care-o montasera furasera din materiale si o fixasera numai de forma?

* Auuuuuuuuuuuu, Alah, Alah… bur îk jurab mudaf ujika lipa….

Buffff!

Fara alte comentarii!!!

Florentin GURĂU

Revista CLIPA-SUA, Nr 835/1 martie 2008

Vineri seara, într-un mic sătuc de munte, undeva în România… Paznicul primăriei, badea Ion, veteran de război, stătea pe scaunul lui domn’ primar, moţăind cu capul pe masă. Îi ţinea companie o sticlă de-un litru, mai puţin de jumătate plină cu ţuică de prune făcută la cazan. Umbla un zvon prin sat că cică nu ar mai avea voie să facă băutura în cazanele din curte, dar nimeni nu-i dădea atenţie. Tradiţia era tradiţie. În soba de teracotă lemnele erau mistuite de flăcări, trosnind şi emanând un miros plăcut. Florica, pisica roşcovană a lui domn’ primar, lenevea pe covorul vechi de iută, torcând insistent. La un difuzor agăţat de perete se auzea muzică populară. Din când în când melodia se oprea. Aparatul de radio nu era bine reglat, de fapt era vechi şi fusese reparat de zeci de ori până acum. Un bec de veioză lumina slab încăperea.

Într-un cuier improvizat, undeva în spatele scaunului, badea Ion îşi pusese vesta din lână, făcută în urmă cu mulţi ani de răposata lui nevastă. Ea îi purta cu mândrie insignele de veteran de război prin tot satul.
Dintr-un tablou mare, Ion Iliescu, deşi nu mai este preşedintele ţării, zâmbeşte la badea Ion, cum numai el ştie s-o facă, larg şi sincer. Dacă cineva ar fi vrut să dea jos acel tablou, când l-ar fi întors cu spatele, ar fi avut o mare surpriză. În spatele domnului Iliescu zâmbea, la fel de larg şi de sincer, Nicolae Ceauşescu. Nu-l dăduse nimeni jos de acolo, că doar nu cerea de mâncare…

Ca să terminăm inventarul sumar al cabinetului, în încăpere mai era o vitrină la fel de bătrână ca şi badea Ion, unde domn’ primar îşi ţinea docomentele de ani de zile, pentru că doar el câştiga alegerile locale.
Telefonul tulbură liniştea paznicului şi a Floricăi, ţârâind strident.

- Alo, aici birou’ lui domn’ primar, cine-i acolo?

După câteva clipe de tăcere, badea Ion înghiţi în sec şi spuse:

- Aoleu, am înţeles, să trăiţi, chiar acum o să-l anunţ pe domn’ primar…

Aşeză cu grijă receptorul în furcă, îmbrăcă vesta din lână, mai luă o înghiţitură din minunata lui licoare interzisă de ăia de la U.E. şi plecă spre vila lui domn’ primar, să-i dea incredibila veste…
A doua zi, dis de dimineaţă, ajutorul părintelui începu să bată toaca. Tot satul se trezi şi se minună. Nu era nicio sărbătoare, ce să fie oare? În nici 30 de minute, copii, adulţi, bătrâni, toată suflarea din sat se strânsese în faţa bisericii. Căţăraţi pe gardul bisericii, primarul, preotul şi dascălul schimbau între ei zâmbete şi priviri pline de subînţeles. Se făcu linişte ca din senin, atunci primarul îşi drese glasul şi începu să vorbească mulţimii adunate acolo.

- Oameni buni, oameni buni, am să vă dau o veste mare!

- Aseară am primit un telefon de la cineva mare din guvern, care m-a anunţat că mâine, în sfânta duminică, preşedintele Americii va trece prin satul nostru. E o mare onoare pentru noi să-l avem ca oaspete pe domnul Buş, aşă că trebuie să ne molibizăm şi să ne pregătim să-l întâmpinăm cum ştim noi mai bine pe distinsu’ nostru oaspete.

Oamenii fremătau de emoţie şi entuziastm. Cât îi aşteptaseră ei pe americani…Ei uite că acum venea chiar şeful lor la ei şi nu într-o zi oarecare, ci aşa cum spusese şi domn primar, în sfânta duminică.

Domn’ primar, roşu la faţă, îşi reluă discursul de edil şef:

- Gata cu vorba, nu mai avem mult timp la dispoziţie, trebuie să ne molibizăm. Uite ce vreau să facem până mâine…
Oamenii ascultară liniştiţi indicaţiile date de domn’ primar şi când acesta termină, aplaudară minute în şir, fără oprire, după care plecară la casele lor să se pregătească de întâlnirea cu americanu’

Până şi curcile bătrâne din curţile oamenilor sesizară că se întâmplă ceva deosebit în satul lor. Atâta bucurie, atâta agitaţie, atâta freamăt…

Până seara târziu, nimeni nu apucase să mănânce, nimeni nu se odihnise nici măcar o secundă, nimeni nu-şi revenise încă din marea surpriză, dar pregătirile erau aproape gata. Mâine dimineaţă nu mai aveau altceva de făcut decât să se îmbrace frumos şi să aştepe musafirul. Mai erau unele lucuri de făcut, dar de astea hotărâseră să se ocupe numai trei babe pricepute…

Uliţele satului fuseseră măturate. Gardul vechi al primăriei fusese reparat şi vopsit în galben aprins. Copacii din curte fuseseră văruiţi până la jumătate. Steagul României fusese spălat şi apretat şi acum flutura mândru în bătaia vântului. Un steag cu dunguliţe şi cu steluţe cum au americani nu găsiseră, dar găsiseră unul albastru, cu un cerc tot din stele. Îl agăţaseră şi pe acela alături de tricolor, după ce femeile din sat îl spălaseră şi-l apretaseră şi pe el, ca să se cunoască că este sărbătoare…

Geamurile de la primărie şi de la toate casele din sat fuseseră spălate şi clătite cu oţet, ca să sclipească.

În centrul satului, în faţa primăriei bărbaţii aduseseră mese şi scaune. Scaunul lui domn’ primar fusese aşejat pe un covor roşu. Acolo aveau să-l aşeze pe american, să se simtă bine la ei. Gospodinele satului pregătiseră mâncăruri alese: sărmăluţe tradiţionale, friptură de purcel, cârnăciori, pui la grătar, mămăliguţă…Se gândiseră şi la desert: cozonaci, poale-n brâu, colăcei. Aduseseră şi cel mai bun şi mai nobil vin pe care-l aveau.

Copiii pregătiseră un mic spectacol cu poezii şi cântecele. Pe ultima sută de metri, dascălul îi învăţă şi un cântec în limba lui Bush, pe care urmau să-l cânte de bun venit. Se chema „Happy birthday Mr. President”. Cică era cântecul pe care-l fredona fata aia blondă şi frumoasă, Marilyn Monroe’s.

Câinii fuseseră legaţi bine şi instruiţi să nu latre, ca nu cumva să-l sperie pe american şi să plece de la ei.

Domn’ primar instalase afară şi televizorul lui ăla mare, ca să se uite preşedintele la emisiunea “Viaţa satului”.

La intrarea în sat, copiii scriseseră pe peretele dărăpănat al fostei cooperite “Welcome to Romania”

Unui băieţel îi veni o idee care le scăpă multora: dacă americanul o să vrea să le vadă şcoala ? Oamenii au dat imediat buzna în clase, au bătut cuie în băncile vechi, au uns cu ulei balamalele de la uşi şi au pus glastre cu flori la geamuri…Totul arăta impecabil.

Sfânta duminică veni! Îmbrăcaţi cu ele mai frumoase costume populare, sătenii se adunară, cu mic, cu mare, în faţa primăriei. Preotul începu o rugăciune, ca totul să iasă bine. Dascălul îmbrăcă costumul cu care fusese ginerică. Se mai îngrăşase între timp, dar nu se observa asta prea mult, oricum şi la nuntă îi fusese puţin mai mare…

Primarul avea pe umeri tricolorul. Se îmbrăcase şi el la costum, ba mai mult îşi pusese şi cravată verde la gât şi luase şi o pălărie asortată, ca să facă impresie bună la american. Poliţistul, omul legii, veghea vigilent, ca nu cumva vreun terorist să se strecoare printre ei. Era gata, gata să intervină în orice moment, folosind chiar şi armamentul din dotare, un baston din cauciuc.

Părintele terminase rugăciunea de mai bine de 30 de minute. Nerăbdarea era mare. Oamenii începuseră să fie îngrijoraţi.

- Haideţi, liniştiţi-vă, oameni buni, preşedintele trebuie să apară din moment în moment!

Mai trecură 30 de minute, apoi încă 30 şi încă 30. Oamenii încă mai aşteptau sosirea celui mai democrat om din lume.

După alte seturi de câte 30 de minute, vizibil îngrijorat, primarul plecă să dea un telefon le “centru”, să afle ce se întâmplă.

Formă numărul. Întâi 021, prefixul Bucureştiului, apoi celelalte cifre. O centralistă îi răspunse, după câteva clipe de aşteptare ce i se păruseră ore. Se prezentă şi ceru să vorbească cu cel ce-l anunţase de înalta vizită.

- Alo, să trăiţi, ştiţi ceva, domnul preşedinte nu a ajuns încă la noi, sunt probleme pe drum, mai aşteptăm, întârzie?

Un râs puternic îl asurzi pe domn primar.

- Nu l-aţi văzut pe George W. Bush ?

- Nu, să trăiţi, nu l-am văzut!

- Nu-i nimic, lasă, înseamnă că avionul lui a zburat prea sus…

Florentin GURĂU

Revista CLIPA-SUA, Nr 835/1 martie 2008

Era aşa călduţ şi frumos afară, de drag hoinărea tânărul gândac…Privea şi-n stânga, şi-n dreapta şi se bucura de razele prietenoase ale soarelui şi de întreaga natură care renăştea la viaţă. Se săturase cât suferise de frig toată iarnă, ei, uite că venise ea şi primăvara… Iubea acest anotimp. Nici nu îi era frig, nici nu suferea din cauza căldurii. Îi era tocmai bine…la figurat…

Mergea, fără să vrea să ajungă undeva anume, se plimba. Îi plăcea să descopere locuri noi, în care nu mai fusese până acum. Îi plăcea să descopere, să exploareze, să pătrundă în necunoscut şi acesta să devină cunoscut…aşa că mergea tot înainte.

Cum spuneam, îi era bine numai la figurat, pentru că la propriu, nu! Era abătut, chiar puţin supărat. Dezamăgit. Da, dezamăgit exprimă cel mai bine starea lui de spirit generală.

Deşi era talentat şi cu mult potenţial, muncitor, autodidact, perfecţionist, dornic de afirmare, era privit tot timpul cu superioritate, cu neîncredere, ba chiar cu dispreţ. Cu toate că se detaşa uşor de semenii lui, mulţi dintre ei, iluştri gândaci de bucătărie anonimi, nimeni nu-l trata cum se cuvine. Îl nemulţumea profund faptul că nu era apreciat la adevărata sa valoarea.

Deşi era talentat, nimeni nu-l lăuda. Deşi vroia să se afirme şi să se implice în tot felul de activităţi, de la cele atistice, la cele sociale, de la cele economice, până la cele politice, nimeni nu-l promova. Deşi absolvise o facultate cu media aproape de 10, deşi investea în continuare în pegătirea sa şi urma nişte studii postuniversitare, nimeni de la muncă parcă nu observa asta, câştigând mai puţin decât alţi gândaci fără pregătirea lui. Deşi era ambiţios, nimeni nu-l încuraja să fie consecvent. Deşi avea principii sănătoase şi un comportament mai mult decât civilizat, parcă nimeni nu-l aprecia pentru asta. Deşi era respectuos şi la locul lui, adesea era considerat timid şi inadaptat şi persiflat pentru asta. Deşi promitea multe, nu era valorificat la maximum.

Un şofer-gândac era gata, gata să-l lovească. Era vina lui, recunoştea! Era aşa de îngândurat, încât nu-l văzuse apropiindu-se ameninţător de mult de el. Şoferul-gândac îi adresă o înjurătură. Ah, nu-i plăcea asta, el nu obişnuia să înjure, oricât de nervos ar fi fost.

Nu mai ştia la ce anume se gândea înainte de acest incident, se speriase şi pierduse firul epic.

Acum se gândea la şoferul-gândac. Avea o maşină aşa de frumoasă şi de scumpă… De unde-o fi avut bani de un asemenea automobil, că el din munca lui cinstită, din salariul lunar pe care-l câştiga, nu-şi putuse permite decât o bătrână Dacie din 1970, luată la mâna a doua, evident, second-hand, cum spun americanii (!!!) …şi nu părea a fi cine ştie ce de capul şofeului-gândac…Părea mai degrabă un şmecheraş de cartier, decât un intelectual ca el…

La un televizor expus în vitrina unui magazin de electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia, un gândac manelist, cu cel mult patru clase, făcea playback, etalându-şi lanţurile groase de aur la gât şi brăţările, la fel de grosolane, arucând sute de dolari în aer. Odată, cineva pe care el îl aprecia şi-l respecta, îi spusese că în democraţie, în capitalism, cei mai mulţi bani se fac exploatând prostia şi promovând nonvaloare. Nu-l înţelesese atunci, era prea tânăr, dar acum îşi dădea seama câtă dreptate avusese. Câţiva trecători se opriseră, privind ecranul şi comentând între ei, spunând că videoclipul ar fi cel mai nou şi mai “mişto” al “artistului”. Erau aşa încântaţi…

Trecu şi pe lângă o librărie. În vitrina plină cu cărţi, nu zăbovea nicio privire…Nici chiar a lui. Îi plăcea foarte mult să citească, dar nu-şi prea mai permitea să mai cumpere cărţi, aşa că pefera să nu se uite la ultimile apariţii editoriale, ca sa nu-şi facă sânge rău.

Îşi continuă plimbarea. Magazinele erau din ce în ce mai rare, la fel şi clădirile. Nici alţi gândaci nu mai erau. Din când când, pe lângă el treceau autocare prăfuite, pline cu gândaci care moţăiau în scaunele confortabile, vizibil obosiţi sau plictisiţi.

Nimic nu-l oprea să se întoarcă din drum, cu toate astea îşi continuă traseul improvizat.

Fără să-şi dea seama, tot mergând aşa fără rost, fără să vrea asta în mod expres, trecu peste o linie imaginară. Trecu o graniţă. Poate mai multe, dar el de una fu conştient…

Nu peste mult timp asta avea să se observe. Ceilalţi gândaci îi apreciau, îl respectau şi-i zâmbeau prieteneşte. Era în centru atenţiei, era lăsat să se expime liber, era chiar încurajat să facă asta. I se oferise un loc de muncă conform cu pregătirea lui şi un salariu uriaş, comparativ cu cel pe care-l avusese până acum. Pentru rezultatele muncii lui era stimat şi felicitat.

Devenise încrezător în foţele proprii. Devenise fericit, mulţumit, optimist, devenise gândacul care nu fusese niciodată…

V-aţi dat seama, am făcut o parabolă, tânărul gândac fiind de fapt tânărul intelectual român, vitregit de condiţiile din ţara sa şi de mentalităţile comuniste, care continuă să rămână neschimbate; care se regăseşte şi se împlineşte profesional, financiar, spiritual…departe, uneori, mult prea departe de casă…

Această împlinire despre care am vorbit, nu se face însă fără sacrificii. Suferă tânărul care renunţă la ţara sa, suferă familia lui, care-i duce dorul şi-i poartă grija şi în final suferă România.

Nu sunt melodramatic şi nu exagerez, de dragul de-a impresiona şi de-a sensibiliza cititorii! Statisticile oficiale demonstrează acest lucru. Începând din 1990, an de an, populaţia României descreşte numeric şi îmbătrâneşte, aşa cum se poate observa din tabelul de mai jos, preluat din Anuarul Statistic al României

Se spune că un desen face cât o mie de cuvinte. Într-adevăr, acest grafic spune multe…

Aţi oftat, nu? Şi eu!

Au trecut aproape două decenii de la schimbarea sistemului. Această schimbare, atât de aşteptată de toată lumea s-a dovedit a nu fi una benefică. Informaţiile demografice prezentate mai sus constituie un barometru excelent. Tinerii părăsesc ţara, pentru un trai mai bun şi un viitor mai sigur. Cei care rămân, se căsătoresc târziu, după ce capătă o oarecare autonomie financiară, după ce reuşesc să nu mai fie dependenţi de mama şi de tata. Asta înseamnă că scade natalitate, ceea ce duce la îmbătrânirea populaţiei. O populaţie bătrână, în termeni economici, înseamnă o economie care scârţâie din toate încheieturile…

Câte guverne s-au perindat pe la conducere, câţi miniştrii am avut, nici eu nu mai ştiu, ceea ce ştiu este faptul că în România, urgent, trebuie făcută o altă schimbare, până nu va fi prea târziu.

Trebuie promovată şi sprijinită cultura şi educaţia, cu orice eforturi, pentru că altfel, vai de moştenirea pe o vom lăsa copiilor noştri.

Trebuie sprijiniţi întreprinzătorii, pentru a se dezvolta şi pentru a crea noi locuri de muncă, mai bine plătite, fie şi numai printr-o legislaţie economică şi fiscală corectă şi consecventă.

Forţa coercitivă a statului trebuie să fie forţă, în adevăratul sens al cuvântului. Cel care încalcă legea, până şi pietonul care traversează strada prin loc nepermis, să fie aspru pedepsit, doar aşa se va ajunge, cât de cât, la o stare firească de normalitate.

Stufoasa, excesiva şi absurda birocraţie trebuie stopată.

Nivelul de trai al oamenilor este prea scăzut. Trebuie făcut ceva şi aici!

Ştiu, este uşor de vorbit, sunt la mijloc indicatori macroeconomici care trebuie respectaţi, o ierarhie, un întreg mecanism…dar, părerea mea, nici eforturi nu se fac!!!

Florentin GURĂU

Revista CLIPA-SUA, Nr 835/1 martie 2008

La un test la Academia de Poli]ie, poli]istilor li se `mpart cuburi, piramide [i sfere din plastic, pe care trebuiau s\ le introduc\ `n ni[te g\uri de aceste forme dintr-un perete. La sf=r[itul testului, s-au acordat dou\ calificative: Dibaci [i Puternici.Cam a[a ar trebui s\ fie poli]i[tii no[tri br\ileni. Mul]i dintre ei chiar sunt dibaci! Dovad\ stau reu[itele lor profesionale [i treptele ierarhiei ofi]ere[ti la care au ajuns.Cei care nu au reu[it au r\mas la nivel de [mecheri care `nc\ mai cred c\ pot `mp\r]i `n st=nga [i-n dreapta avertismente ori vorbe de intimidare. Cum `n via]a mea am v\zut o sumedenie de mili]ieni [i poli]i[ti, nu m\ mai mir\ comportamentul unora , departe de cel normal, mai ales `n rela]ia cu presa, cu presa care, poate, `n unele cazuri nu a r\sturnat c\lim\ri de cerneal\ peste numele lor, ori peste institu]ia pe care ar trebui s\ o slujeasc\ cu demnitate, atunci c=nd ar fi avut motive temeinice s\ o fac\. Nu a f\cut-o din respect pentru o institu]ie care trebuie s\ se fac\ [i s\ fie respectat\.
<!--
D(["mb","\u003c/font\u003e\u003c/font\u003e\u003c/font\u003e\u003c/div\u003e \u003cdiv style\u003d\"margin-bottom:0in\" lang\u003d\"en-US\"\u003e\u003cfont color\u003d\"#000000\"\u003e\u003cfont face\u003d\"Times-R New\"\u003e\u003cfont style\u003d\"font-size:20pt\" size\u003d\"5\"\u003e{i mai ales `ntr-o rela]ie de loial\\ nu m\\ a[teptam la o reac]ie mili]ieneasc\\ din partea unei cuno[tin]e, comisarul S., care mai, mai, s\\ m\\ ia la palme c\u003dnd `ncercam s\\-i explic faptul c\\ nu am de g\u003dnd s\\-i `ncurc socotelile, `ntr-o anchet\\ ce viza un grup infrac]ional periculos ( `n opinia mea) ci doar aveam de g\u003dnd s\\-mi fac o baz\\ imagistic\\ de date, pentru a nu mai a[tepta la mila celor de la serviciul pe care-l reprezint\\ s\\-mi ofere o poz\\ cu infractorii ascun[i dup\\ dou\\ ini]iale ( prost f\\cut\\ [i cu banda de rigoare pe ochi!) iar poli]i[tii care au concurat la prinderea lor nici m\\car s\\ nu fie f\\cu]i cunoscu]i, astfel atunci c\u003dnd poten]iali infractori dau cu ochii de ei s\\ le\n tremure [i chilo]ii! Vreau s\\-i amintesc domnului poli]ist c\\, la fel ca [i el , [tiu ce `nseamn\\ un regulament militar, [i m\\ aflu `nc\\ sub jur\\m\u003dnt militar (p\u003dn\\ voi ie[i din catastifele militare) iar cuv\u003dntul de ofi]er [i de onoare nu-l pot `nc\\lca `ntr-o situa]ie care vizeaz\\ siguran]a cet\\]eanului ori cea na]ional\\. Vreau s\\-i amintesc domnului poli]ist c\\ nu vorbele lui r\\stite m-au determinat s\\ m\\ retrag din perimetrul, impropriu, anchetei unor derbedei, ci dorin]a de a nu face circ `n fa]a unor infractori. Prestan]a mea de jurnalist este mai presus dec\u003dt gradul [i func]ia lui `n poli]ie. Pentru mine un prieten `n plus conteaz\\, un du[man `n plus ...nu-l iau `n seam\\. Cu toate c\\ atunci c\u003dnd a avut ¨nevoie¨ de mine nu am pregetat s\\-l ajut.F\\r\\ resentimente [i nu ¨trage¨ domnule comisar (oricare ai fi!) p\u003dn\\ nu e[ti convins c\\ ai dreptul s\\ o faci. {i colegii m\\riei tale s\\ nu se mai mire c\u003dnd vor auzi:¨Un poli]ist se b\\rbiere[te. Sun\\ telefonul. Poli]istul se\n taie… De ce?-S\\ [tie unde a r\\mas...¨ Domnule comisar, strada unde a]i f\\cut ancheta este domeniul public [i la `ndep\\rtarea restric]iei impus\\ de a ¨circula e cel\\lalt trotuar¨ am pus [i eu um\\rul `n decembrie 1989, al\\turi de ni[te mili]ieni destoinici, care au `n]eles c\\ mai `nt\u003di sunt oameni! De ast\\zi nu o s\\-mi mai acop\\r ochii gura [i urechile, nu-mi voi mai pune, singur, c\\tu[ele accept\\rii la ceea ce primesc cu ]\u003dr\u003dita.”,1]
);

//–>
{i mai ales `ntr-o rela]ie de loial\ nu m\ a[teptam la o reac]ie mili]ieneasc\ din partea unei cuno[tin]e, comisarul S., care mai, mai, s\ m\ ia la palme c=nd `ncercam s\-i explic faptul c\ nu am de g=nd s\-i `ncurc socotelile, `ntr-o anchet\ ce viza un grup infrac]ional periculos ( `n opinia mea) ci doar aveam de g=nd s\-mi fac o baz\ imagistic\ de date, pentru a nu mai a[tepta la mila celor de la serviciul pe care-l reprezint\ s\-mi ofere o poz\ cu infractorii ascun[i dup\ dou\ ini]iale ( prost f\cut\ [i cu banda de rigoare pe ochi!) iar poli]i[tii care au concurat la prinderea lor nici m\car s\ nu fie f\cu]i cunoscu]i, astfel atunci c=nd poten]iali infractori dau cu ochii de ei s\ le tremure [i chilo]ii! Vreau s\-i amintesc domnului poli]ist c\, la fel ca [i el , [tiu ce `nseamn\ un regulament militar, [i m\ aflu `nc\ sub jur\m=nt militar (p=n\ voi ie[i din catastifele militare) iar cuv=ntul de ofi]er [i de onoare nu-l pot `nc\lca `ntr-o situa]ie care vizeaz\ siguran]a cet\]eanului ori cea na]ional\. Vreau s\-i amintesc domnului poli]ist c\ nu vorbele lui r\stite m-au determinat s\ m\ retrag din perimetrul, impropriu, anchetei unor derbedei, ci dorin]a de a nu face circ `n fa]a unor infractori. Prestan]a mea de jurnalist este mai presus dec=t gradul [i func]ia lui `n poli]ie. Pentru mine un prieten `n plus conteaz\, un du[man `n plus ...nu-l iau `n seam\. Cu toate c\ atunci c=nd a avut ¨nevoie¨ de mine nu am pregetat s\-l ajut.F\r\ resentimente [i nu ¨trage¨ domnule comisar (oricare ai fi!) p=n\ nu e[ti convins c\ ai dreptul s\ o faci. {i colegii m\riei tale s\ nu se mai mire c=nd vor auzi:¨Un poli]ist se b\rbiere[te. Sun\ telefonul. Poli]istul se taie… De ce?-S\ [tie unde a r\mas...¨ Domnule comisar, strada unde a]i f\cut ancheta este domeniul public [i la `ndep\rtarea restric]iei impus\ de a ¨circula e cel\lalt trotuar¨ am pus [i eu um\rul `n decembrie 1989, al\turi de ni[te mili]ieni destoinici, care au `n]eles c\ mai `nt=i sunt oameni! De ast\zi nu o s\-mi mai acop\r ochii gura [i urechile, nu-mi voi mai pune, singur, c\tu[ele accept\rii la ceea ce primesc cu ]=r=ita.

MARIAN COVACHE (Monitorul de Brăila)

7  aprilie 2008