SCHIMBAREA SCHIMBĂRII

Era aşa călduţ şi frumos afară, de drag hoinărea tânărul gândac…Privea şi-n stânga, şi-n dreapta şi se bucura de razele prietenoase ale soarelui şi de întreaga natură care renăştea la viaţă. Se săturase cât suferise de frig toată iarnă, ei, uite că venise ea şi primăvara… Iubea acest anotimp. Nici nu îi era frig, nici nu suferea din cauza căldurii. Îi era tocmai bine…la figurat…

Mergea, fără să vrea să ajungă undeva anume, se plimba. Îi plăcea să descopere locuri noi, în care nu mai fusese până acum. Îi plăcea să descopere, să exploareze, să pătrundă în necunoscut şi acesta să devină cunoscut…aşa că mergea tot înainte.

Cum spuneam, îi era bine numai la figurat, pentru că la propriu, nu! Era abătut, chiar puţin supărat. Dezamăgit. Da, dezamăgit exprimă cel mai bine starea lui de spirit generală.

Deşi era talentat şi cu mult potenţial, muncitor, autodidact, perfecţionist, dornic de afirmare, era privit tot timpul cu superioritate, cu neîncredere, ba chiar cu dispreţ. Cu toate că se detaşa uşor de semenii lui, mulţi dintre ei, iluştri gândaci de bucătărie anonimi, nimeni nu-l trata cum se cuvine. Îl nemulţumea profund faptul că nu era apreciat la adevărata sa valoarea.

Deşi era talentat, nimeni nu-l lăuda. Deşi vroia să se afirme şi să se implice în tot felul de activităţi, de la cele atistice, la cele sociale, de la cele economice, până la cele politice, nimeni nu-l promova. Deşi absolvise o facultate cu media aproape de 10, deşi investea în continuare în pegătirea sa şi urma nişte studii postuniversitare, nimeni de la muncă parcă nu observa asta, câştigând mai puţin decât alţi gândaci fără pregătirea lui. Deşi era ambiţios, nimeni nu-l încuraja să fie consecvent. Deşi avea principii sănătoase şi un comportament mai mult decât civilizat, parcă nimeni nu-l aprecia pentru asta. Deşi era respectuos şi la locul lui, adesea era considerat timid şi inadaptat şi persiflat pentru asta. Deşi promitea multe, nu era valorificat la maximum.

Un şofer-gândac era gata, gata să-l lovească. Era vina lui, recunoştea! Era aşa de îngândurat, încât nu-l văzuse apropiindu-se ameninţător de mult de el. Şoferul-gândac îi adresă o înjurătură. Ah, nu-i plăcea asta, el nu obişnuia să înjure, oricât de nervos ar fi fost.

Nu mai ştia la ce anume se gândea înainte de acest incident, se speriase şi pierduse firul epic.

Acum se gândea la şoferul-gândac. Avea o maşină aşa de frumoasă şi de scumpă… De unde-o fi avut bani de un asemenea automobil, că el din munca lui cinstită, din salariul lunar pe care-l câştiga, nu-şi putuse permite decât o bătrână Dacie din 1970, luată la mâna a doua, evident, second-hand, cum spun americanii (!!!) …şi nu părea a fi cine ştie ce de capul şofeului-gândac…Părea mai degrabă un şmecheraş de cartier, decât un intelectual ca el…

La un televizor expus în vitrina unui magazin de electronice, electrocasnice, IT&C şi multimedia, un gândac manelist, cu cel mult patru clase, făcea playback, etalându-şi lanţurile groase de aur la gât şi brăţările, la fel de grosolane, arucând sute de dolari în aer. Odată, cineva pe care el îl aprecia şi-l respecta, îi spusese că în democraţie, în capitalism, cei mai mulţi bani se fac exploatând prostia şi promovând nonvaloare. Nu-l înţelesese atunci, era prea tânăr, dar acum îşi dădea seama câtă dreptate avusese. Câţiva trecători se opriseră, privind ecranul şi comentând între ei, spunând că videoclipul ar fi cel mai nou şi mai “mişto” al “artistului”. Erau aşa încântaţi…

Trecu şi pe lângă o librărie. În vitrina plină cu cărţi, nu zăbovea nicio privire…Nici chiar a lui. Îi plăcea foarte mult să citească, dar nu-şi prea mai permitea să mai cumpere cărţi, aşa că pefera să nu se uite la ultimile apariţii editoriale, ca sa nu-şi facă sânge rău.

Îşi continuă plimbarea. Magazinele erau din ce în ce mai rare, la fel şi clădirile. Nici alţi gândaci nu mai erau. Din când când, pe lângă el treceau autocare prăfuite, pline cu gândaci care moţăiau în scaunele confortabile, vizibil obosiţi sau plictisiţi.

Nimic nu-l oprea să se întoarcă din drum, cu toate astea îşi continuă traseul improvizat.

Fără să-şi dea seama, tot mergând aşa fără rost, fără să vrea asta în mod expres, trecu peste o linie imaginară. Trecu o graniţă. Poate mai multe, dar el de una fu conştient…

Nu peste mult timp asta avea să se observe. Ceilalţi gândaci îi apreciau, îl respectau şi-i zâmbeau prieteneşte. Era în centru atenţiei, era lăsat să se expime liber, era chiar încurajat să facă asta. I se oferise un loc de muncă conform cu pregătirea lui şi un salariu uriaş, comparativ cu cel pe care-l avusese până acum. Pentru rezultatele muncii lui era stimat şi felicitat.

Devenise încrezător în foţele proprii. Devenise fericit, mulţumit, optimist, devenise gândacul care nu fusese niciodată…

V-aţi dat seama, am făcut o parabolă, tânărul gândac fiind de fapt tânărul intelectual român, vitregit de condiţiile din ţara sa şi de mentalităţile comuniste, care continuă să rămână neschimbate; care se regăseşte şi se împlineşte profesional, financiar, spiritual…departe, uneori, mult prea departe de casă…

Această împlinire despre care am vorbit, nu se face însă fără sacrificii. Suferă tânărul care renunţă la ţara sa, suferă familia lui, care-i duce dorul şi-i poartă grija şi în final suferă România.

Nu sunt melodramatic şi nu exagerez, de dragul de-a impresiona şi de-a sensibiliza cititorii! Statisticile oficiale demonstrează acest lucru. Începând din 1990, an de an, populaţia României descreşte numeric şi îmbătrâneşte, aşa cum se poate observa din tabelul de mai jos, preluat din Anuarul Statistic al României

Anul	Populaţia	Anul	Populaţia
1990	23,206,720	1998	22,502,803
1991	23,185,084	1999	22,458,022
1992	22,788,969	2000	22,435,205
1993	22,755,260	2001	22,408,393
1994	22,730,622	2002	21,794,793
1995	22,680,951	2003	21,733,556
1996	22,607,620	2004	21,673,328
1997	22,545,925	2005	21,623,849

Se spune că un desen face cât o mie de cuvinte. Într-adevăr, acest grafic spune multe…

Aţi oftat, nu? Şi eu!

Au trecut aproape două decenii de la schimbarea sistemului. Această schimbare, atât de aşteptată de toată lumea s-a dovedit a nu fi una benefică. Informaţiile demografice prezentate mai sus constituie un barometru excelent. Tinerii părăsesc ţara, pentru un trai mai bun şi un viitor mai sigur. Cei care rămân, se căsătoresc târziu, după ce capătă o oarecare autonomie financiară, după ce reuşesc să nu mai fie dependenţi de mama şi de tata. Asta înseamnă că scade natalitate, ceea ce duce la îmbătrânirea populaţiei. O populaţie bătrână, în termeni economici, înseamnă o economie care scârţâie din toate încheieturile…

Câte guverne s-au perindat pe la conducere, câţi miniştrii am avut, nici eu nu mai ştiu, ceea ce ştiu este faptul că în România, urgent, trebuie făcută o altă schimbare, până nu va fi prea târziu.

Trebuie promovată şi sprijinită cultura şi educaţia, cu orice eforturi, pentru că altfel, vai de moştenirea pe o vom lăsa copiilor noştri.

Trebuie sprijiniţi întreprinzătorii, pentru a se dezvolta şi pentru a crea noi locuri de muncă, mai bine plătite, fie şi numai printr-o legislaţie economică şi fiscală corectă şi consecventă.

Forţa coercitivă a statului trebuie să fie forţă, în adevăratul sens al cuvântului. Cel care încalcă legea, până şi pietonul care traversează strada prin loc nepermis, să fie aspru pedepsit, doar aşa se va ajunge, cât de cât, la o stare firească de normalitate.

Stufoasa, excesiva şi absurda birocraţie trebuie stopată.

Nivelul de trai al oamenilor este prea scăzut. Trebuie făcut ceva şi aici!

Ştiu, este uşor de vorbit, sunt la mijloc indicatori macroeconomici care trebuie respectaţi, o ierarhie, un întreg mecanism…dar, părerea mea, nici eforturi nu se fac!!!

Florentin GURĂU

Revista CLIPA-SUA, Nr 835/1 martie 2008